Tradus din limba ebraică, Uriel semnifică, ”Lumina cea tainică a Lui Dumnezeu” sau ”Focul alchimic transformator al Lui Dumnezeu”.
Uriel este un Arhanghel care manifestă în permanență o uimitoare înțelepciune practică, cu totul ieșită din comun, fiind considerat unul dintre cei mai inventivi Arhangheli.
Arhanghelul Uriel ne revelează, adesea prin vise, care sunt cele mai înțelepte modalități, care sunt soluțiile optime, geniale de rezolvare rapidă a celor mai dificile situații, ce pot fi apoi, prin intermediul creativității sale pline de înțelepciune, transformate în experiențe fericite.
Atât în credința creștină, cât și în cea ebraică, Uriel este supranumit Arhanghelul Păcii Divine.
Atunci când îl invocăm periodic pe Uriel și reușim să stabilim o legătură privilegiată de prietenie spirituală, cu el, se poate să ne avertizeze prin vise premonitorii, cu 7 sau 10 zile înaintea apariției unei catastrofe sau a unui dezastru natural (cutremur, incendiu cumplit, inundații, uragane etc.).
Uriel ajută cu precădere ființele umane al căror suflet arde de iubire și dăruire față de Dumnezeu.
Prin transformarea și alchimizarea amintirilor traumatizante sau dureroase și prin restabilirea stării de pace în viața noastră, Arhanghelul Uriel ne ajută să transformăm în mod gradat cele mai cumplite dezamăgiri care apar în viața noastră în cele mai evidente binecuvântări și ne permite să ne descătușăm de toate îndârjirile, neiertările și resentimentele, aducând în mod gradat pacea profundă și liniștea divină în sufletele noastre.